29.9.17

resuscitare



Ma asteptam sa gasesc aici o scena din western:

Un drum de tara prafuit, plin de scaieti si de iarba facuta valatuci, care la cea mai mica adiere de vant, se plimba de la stanga la dreapta, sau de la dreapta la stanga, dupa cum vi-i filmul.

Un cadavru aruncat pe jos, din care se mai vede vag, spre picioare o dantela ce a fost roz la un moment dat, insa a devenit neagra sub pasii neobositi ai furnicilor care si-au facut un soi de autostrada pe ea, in drum spre putreziciunea provocatoare a cadavrului care inca mai rezista in negura vremii.

Ma gandeam ca a ajuns palamida pana sus la butoane si ca peretii si acoperisul acestui asezamant s-or dus dracului ghem si se joaca veveritele prin el.

Dar nu-i asa, zau ca nu-i asa. A ramas doar scheletul din el, insa, spre fericirea mea, am descoperit ca au ramas vrafurile de pagini scrise, precum dantelele care au stat cuminti pe o crinolina, asteptand ca stapana capricioasa sa le scuture si sa le curate si sa le readuca pe strasse la o plimbare, pentru ca se pare ca totusi mai sunt niste zombie care au nevoie de cate o doza de praf de pe aici, ca alt fel nu imi explic de ce exista totusi trafic zilnic, desi am abandonat cu gratie casa asta...

Dar intentionez sa incep sa o desprafuiesc. Inca nu am decis cu ce anume o sa incep sa repopulez zona, dar nu cred ca pot lasa sa moara cele aproape 600 de idei dezbatute aici.

Chit ca doar fac exercitii la tastatura si imi reamintesc cum se scrie odata si o data, insa NU ma las.
Momentan incep sa fac incalzirea la monturile mainilor, dar o sa nasc curand vreo idee geniala cu care sa dau foc stabilimentului din nou...

Pana ne vom reciti...

A.