1.2.19

O dimineata



Cam de 💩. Te dai jos din pat chior de somn dupa ce ai calarit toata noaptea diverse lumi, chiaun de somn deschizi usa de la baie, dai jos nadragii si te asezi pe tron. Instant faci tahicardie cand matza, nebagata in seama considera ca e momentul sa isi incerce noul model de unghii AscutitCaLamaTM in degetul tau mare, ca dupa aia, din dragoste sa incerce sa iti si rupa unghia jos cu dintii. Cu un sut cu incetinitorul, bine plasat trimiti satana sa isi verifice daca mai are scantei la bujii.

 A dracu’ animal, facut de aborigenii australieni, se intoarce ca boomerangul, cu putere inzecita, hotarat ca pielea fina de pe pulpele tale este exact locul de care trebuie sa isi fixeze unghiile ca sa devina alpinist de poala profesionist.

Cobori noste cristosi si unghiera din ceruri. Iei costumul de cosmonaut de kevlar si te duci sa rezolvi “AscutitCaLamaTM” in “ZiMersiCaMaiAiPicioare”. Te reculegi si bandajezi ca armata franceza dupa razboi si te duci sa urli la caine, precum soprana Gheorghiu, ca poate se hotaraste sa manance macar azi, cand ai de dus coprocultura din incultura dansei la analize.

Ash. Dureri acute de fir de par pubian din coada. Te gandesti cu drag dupa ce ai repetat 1000x “du-te si Mananca” “Sasha ai mancat?!” “manancaaaaa” ca ajungi la vet si o sa te razbune inzecit. Eh, ash! Ia cainele, il pupa si il giugiuleste in timp ce tu stai ca prostu’ cu portofelul deschis si vezi cum zboara sutele. Potaia primeste o braziliana pe burta si inghinal, sta cu roatele in sus, e data cu gel si verificata la rulmenti. Totul arata beton la ecograf. Beton cu pietre la rinichi si parca la vezica, un ficat care ii dubas si o fiere cam bulbucata. Tu inca stai ca prostu’ in picioare si asisti la show.

Cainele se da jos fericit de pe masa, n-ai aflat nimic clar si concret de ce ai fost acolo, cainele tot nu mananca. Donezi juma de ficat de-al tau pentru consult si pleci cu hartiuta si doua probiotice din cabinet. Life is pretty. Te gandesti usor ca avand in vedere ca ii 11 si ca tu ai apucat sa mananci doar pasta de dinti de pe periuta, ca probioticul ala aproape suna similar cu prosciuto si mai mai ca daca nu era de uz veterinar te-ai fi indopat precum cel mai degenerat parinte care rupe de la gura copilului.

Si-ajungi la munca, si sari in sedinte si discutii de nu mai stii nici cum te cheama, se termina ziua si ajungi inapoi acasa, sa constati ca fenomenul “ascutitCaKatanaTM” a foat turnat la tine in casa, cu tot cu cacofonie, si, stai sa te gandesti cum executi o manevra prin invaluire sa te intorci la tronul tau, fara ca SatanaCuKatana sa ajunga la organismul tau din nou.

Raspuns, nu exista. Matzele sunt invariabil atrase cu magnetism animalic de cea mai fina piele dintre degetele de la picioare.
The end.
Ps. Oare in lumea matzelor exista manichiuriste care repara cu gel unghiile taiate/rupte/zdrelite? Ca nu imi explic rata de ascutire..