26.2.13

nici macar o fapta buna nu ramane...



nepedepsita sau nerasplatita! sau cel putin asta a fost sentimentul.
de vreo doua luni am tot inceput sa sar sedintele bisaptamanale de miscare din cauze diverse, de gen is sarbatorile, is sarbatorile pe rit vechi si e plin de rusi, e prea departe de casa si nu imi ajunge benzina, is racita cobza, nu am chef, nu ma simt bine, plimbari la gadilat proaspata nepotica, alergat dupa unele-altele.

Adevarat! unele chiar erau pe bune, altele chiar erau adevarate. Insa mustrarile de constiinta, deh, de senzatia aia ca "pfuaiii bine c-am terminat, ce bine e acu si ce greu a fost" nu te poti desparti cu una cu doua.  Deh, sevrajul.

Asa ca m-am apucat de miscare la domiciliu, ca daca tot am loc cacalau in casa fin'ca inca nu am sifonier, macar sa profit maxim de neajuns. Asta probabil spre distractia sau disperarea vecinilor care incearca probabil sa afle daca s-au procopsit cu un cal la etajul 3 sau cu niste capre. Insa no, ce sa le fac...ei dau cu bumti-bumti si bormasina eu cu tropa tropa seara dupa 7.

Insa no, problema care se da e urmatoarea. Daca de la sala pana ajungeam acasa eram atata de rupta de basculam direct in pat iar plapuma cadea dupa mine ca in desene animate, eh...acasa se schimba problema.

 Acasa sistemul functioneaza aiurea. Dupa o sesiune activa de miscare urmeaza invariabil dat iama in cutia de inghetata din congelator si pana se potoleste fluturatul inimii si respiratia...cam un sfert ii gata! Intram potoliti la dush iar senzatia aia data de endorfinele de la inghetata n-o sa se compare niciodata cu alea de dupa o sedinta de cardio pana lesini. Si-atunci nu mai bine vin de la munca si indop capra cu inghetata linistita, de ce tre sa ne si agitam? ca am uitat....