25.11.08
caut...lumina...
Cum poti ajuta un om care s-a izolat in suferinta lui? cum ii poti aduce un gram de liniste in depresia lui, cum ii poti spune ca inca sunt lucruri pentru care merita trait, merita zambit? Ce metoda da roade? cum ii resuscitezi cheful de viata avut anterior...comunicarea care a incetat ca un balon umflat care il legi cu ata sa nu iasa aerul afara. cum ii poti arata ca desi istoria nu e veche, iti pasa si vrei sa ajuti. cum te reintroduci in asa fel incat sa nu ranesti sa nu primesti eticheta cu obsedat si bagacios. cum ii poti fi prieten unui asemenea fel de om fara sa te rezece instantaneu din calea lui?
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
7 comentarii:
Nu te bagi in cazurile astea decat dupa o perioada de timp. Stii faza cu "facerea de bine.,," probabil ;)
da..stiu..io-s mama ei :) si mama mea nu mai vrea ;)
Trebuie sa-i dai de inteles ca nu vrei sa te bagi daca el/ea nu doreste (binele cu fortza, de fapt binele subiectiv pe care il credem doar noi ca putem sa-l facem), dar sa stie ca esti acolo, oricand va avea nevoie de o vorba, de un gest. Si eu stiu cum e cu "facerea de bine", boala grea si nu ma vindec, oricat de agresata ar fi biata mama :))
Bunicul meu(Dzeu sa-l odihneasca)m-a invatat (printre multe altele)o vorba:'sfaturile si ajutorul se dau la cerere' Si de multe ori m-am convins ca avea foarte mare dreptate.(pe de alta parte mai spunea:'cand cineva are nevoie de ajutor si ti-l cere,ajuta-l cat poti ,cat te pricepi si fara sa te gandesti la vreo recompensa;aia va veni atunci cand si tu vei avea nevoie de ajutor,si nu neaparat de la cel pe care l-ai ajutat).
Eu,la randul meu,fac cam cum zice Lia :il asigur pe omul respectiv ca 'sunt acolo' si ca daca il pot ajuta,sa faca doar un semn...
pe vineri vroiam sa te intreb daca ai gasitara vreo solutie.
de'atunci si pan' amu' am gasit io ceva... refuz sa accept tristetea sa intre si'n mine... si caut sa respir bucurie, o bucurie linistita, fara tonuri zgubilitice care sa provoace reactii de aparare dar cu multa forta incat sa intre in tot ce ma inconjoara.
inainte acceptam eu suferinta celuilalt de pe o pozitie de respect fata de ea...
acum zic ca mai bine respect omul decat suferinta'i maligna.
am sau mai bine zis n-am facut nimic. am asteptat sa se mai aseze apele si sa vad macar io luminita din macar o parte :) io pe luminita mea am vazut-o acu, sa vad daca i-o pot imprumuta si lui :)
dushule, vorbesc (peste timp...) de pre propria epiderma: daca e trist, îi lipseste ceva. si nu va spune singur ce. daca poti deduce, ofera-i acel ceva, sau macar o cale spre... daca nu lasa-l, va face cancer (boala oamenilor funciarmente introvertiti...) si va trece la cele drepte... (iar prieten poti ramane, daca o definitie a prieteniei e aceeptarea reciproca neconditionata)
Trimiteți un comentariu